România e ca un sat vechi cu ulițe strâmbe: frumoasă, dar uneori te face să te întrebi de ce lucrurile simple par atât de greu de făcut. În loc să-ți meargă treaba lin, dai de hârtii fără rost, cozi nesfârșite, răspunsuri în doi peri sau sisteme care parcă-s puse să te încurce, nu să te ajute.

Te duci la o instituție și simți că ai intrat într-un roman absurd. Vrei să rezolvi ceva banal și pleci mai nedumerit decât ai venit. E o stare care ne apasă pe toți — și nu de azi, de ieri.

De multe ori, când îndrăznești să zici ceva, ți se răspunde sec: „Nu-ți convine? Du-te!” Dar nu despre fugă e vorba aici. Ci despre rămânere, despre dorința de a vedea că se poate și altfel. Că lucrurile pot merge normal, că nu trebuie să alegem între a pleca și a tăcea.

Acum, cu începutul unui nou mandat pentru primarul Nicușor Dan, poate-i momentul să nu mai trecem cu vederea. Poate că e clipa în care cei aleși să asculte pot auzi, în sfârșit, ce doare cu adevărat în fiecare cartier, sat sau oraș.

Am adunat aici întâmplări din viața reală. Nu sunt întâmplări singulare, ci fragmente dintr-o realitate care se tot repetă. Dacă vrem o țară care funcționează cu adevărat, trebuie să începem prin a spune, clar și fără teamă, ce nu merge.

Poveștile sunt anonime. Nu se arată nici numele tău, nici adresa de email. Doar vocea ta — și adevărul din spatele ei.